joi, 25 februarie 2010

Carne de pui cu migdale

Pentru 4 portii:
1 portie: kcal 286 / kj 1201 / proteine 33 g / glucide 10 g / grasime 11 g / colesterol 75 mg / sodiu 1292 mg.
PROPUNERE DE SERVIRE:
Oferiti la acest fel taitei chinezesti cu ou amestecati cu putin sos de soia si ulei de susan.
Ingrediente:
  • 500 g piept de pui dezosat
  • 2 catei de usturoi
  • 250 g fasole verde
  • 4 morcovi mari
  • 375 ml supa de pasare
  • 2 linguri de sos de soia
  • 4 lingurite amidon alimentar
  • 1 lingurita ulei de susan
  • 3 linguri ulei
  • 25 g migdale intregi decojite

Preparare:

  1. Se taie carnea in fasii, se curata usturoiul si se toaca marunt. Se curata fasolea, se spala si se taie in bucati mai lungi. Se razuiesc morcovii si se taie oblic.
  2. 125 ml supa de pasare, sosul de soia, amidonul si uleiul de susan se amesteca. Se incinge uleiul intr-un vas de tuci. Migdalele se prajesc 1-2 minute in uleiul fierbinte, se scot cu spumiera si se pun deoparte. Se pune carnea in tuci si se prajeste 5 minute, amestecand, pana se rumeneste. Se scoate si se pune langa migdalele prajite.
  3. Se reduce focul, se pune usturoiul in tuci si se prajeste 10 secunde, amestecand. Se adauga fasolea, morcovii, restul de supa, se acopera ci se caleste totul 5 minute.
  4. Se adauga amidonul frecat si se mai fierbe 1 minut, pana se leaga sosul. Se adauga carnea si migdalele si se mai infierbanta o data. Se pune mancarea in farfurii si se serveste imediat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu